Condiţii perfecte pentru producţia de microbile reflectorizante din sticlă premium

“Următoarea generaţie de microbile din sticlă” are o nouă casă –  SWARCO Global Glass Beads Technology Center din Neufurth, Austria.

Datorită microbilelor sale reflectorizante din sticlă premium SWARCO SOLIDPLUS, SWARCO Road Marking Systems joacă un rol de pionierat. Făcând parte dintre sistemele de marcare de înaltă performanţă, aceste microbile fac marcajele mai vizibile şi drumurile mai sigure.  De curând, producţia a fost mutată în noul SWARCO Global Glass Beads Technology Center. În parcul de afaceri din Neufurth, compania face ca standardele tehnice de ultimă generaţie să devină realitate. Astfel, SWARCO Road Marking Systems nu numai că deschide noi dimensiuni în managementul calității, ci minimizează în continuare amprenta ecologică a microbilelor din sticlă premium.


La noul SWARCO Global Glass Beads Technology Center, amprenta ecologică a microbilelor din sticlă premium a fost în continuare optimizată, datorită tehnologiei de ultimă generație.

26 ianuarie 2022 - Microbilele reflectorizante din sticlă sunt parte integrantă a sistemelor moderne de marcare și fac drumurile mai sigure. Ele reflectă fasciculul de la far înapoi către șofer, sporind semnificativ vizibilitatea marcajului. Acest lucru este de o importanță crucială, în special pe timp de noapte și în condiții meteorologice dificile.  SWARCO Road Marking Systems este unul dintre jucătorii globali în acest domeniu. Cu utilajele și echipamentele sale de producție inovatoare de la noul SWARCO Global Glass Beads Technology Center din Neufurth, compania stabilește noi standarde de calitate în producția microbilelor reflectorizante din sticlă de înaltă calitate.

Ecologic și eficient

“Optimizarea sustenabilității și creșterea eficienței au fost două aspecte esențiale în planificarea noului nostru loc de producție. Iar prin SWARCO Global Glass Beads Technology Center, am realizat cu succes aceste obiective. Am reușit să minimizăm în continuare amprenta ecologică a microbilelor noastre premium”, afirmă cu mândrie Peter Tomazic, Vicepresident Region Europe, în cadrul SWARCO Road Marking Systems. Folosind instalații de topire a sticlei de ultimă generație, emisiile nocive din producție pot fi reduse la minimum. Iar gradul ridicat de eficiență a materiei prime mărește, de asemenea, sustenabilitatea SWARCO SOLIDPLUS.

Noi tehnologii pentru cele mai înalte standarde de calitate

Pe lângă toate aspectele ecologice pozitive, noile utilaje și echipamente deschid noi dimensiuni în industrie când vine vorba de calitatea producției. “Pentru noul nostru Centru Tehnologic,  am dezvoltat sisteme de transport unice, care sunt extrem de delicate cu produsul. Gradul înalt de automatizare, pe care l-am implementat, garantează un process de producție care este deosebit de stabil și constant, și care, la rândul său, are ca rezultat o calitate înaltă și constantă a produsului”, explică Peter Tomazic. Toate procesele sunt afișate pe ecrane în timp real, pentru a asigura transparența totală în producție, permițând angajaților să se concentreze în totalitate asupra calității procesului și a producției. “Pe lângă standardele de ultimă generație, site-ul nostru oferă, de asemenea, mult mai mult spațiu pentru continuarea dezvoltării produselor noastre, ceea ce este foarte important pentru noi. La urma urmei, “următoarea generație de microbile din sticlă“ nu a apărut din întâmplare – ea este rezultatul multor ani de eforturi dedicate ale experților noștri de la Centre of Competence. Acum, avem în sfârșit spațiul necesar pentru a pune în practică întregul domeniu al descoperirilor și constatărilor noastre și pentru a construi mai departe pe baza acestora. În acest fel, continuăm să avem un rol de lider în domeniul sistemelor de marcare de înaltă performanță. Drept urmare, ne putem susține clienții să fie cei mai buni în domeniile lor de activitate”, spune Tomazic.

Despre SWARCO Road Marking Systems

Produsele şi serviciile de calitate de la SWARCO Road Marking Systems ghidează traficul în siguranţă de la A la B, pe timp de zi şi, mai ales, pe timp de noapte. Pe toate tipurile de drumuri. Indiferent de vreme. Dintr-o singură sursă. Peste 5.000 de clienţi din peste 80 de ţări au încredere în ele.

Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi: www.swarco.com/rms